Cu aproximativ 12 ani de experiență în avocatură, Coldea Dan Andrei oferă asistență juridică cu precădere în dreptul comercial, dreptul insolvenței, dreptul concurenței precum și în domeniul dreptului fiscal, dreptului administrativ, dreptului ubanismului sau în domeniul executării silite sau cel al proprietății intelectuale.
Dl. Coldea Dan Andrei furnizează atât servicii de consultanță, asistare în negocieri, cât și de reprezentare în instanță în calitate de avocat pledant, în fața instanțelor de judecată (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte de Casație și Justiție) și a instituțiilor publice, atât în Cluj-Napoca dar și în multe alte zone ale țării
Datorită proiectelor în care a fost implicat, dl. Coldea Dan Andrei benefciază de o vastă experiență în cadrul unor proiecte complexe, ce au necesitat o bună cunoaștere a mai multor ramuri de drept precum și a domeniului economic.
Dl. Coldea Dan Andrei are o amplă pregătire teoretica, având totodată și experiență didicatică în domeniul dreptului comercial.
Educație și formare:
- Studii universitare de doctorat, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2014-2021), absolvite magna cum laude. Titlul tezei de doctorat: „Procedura insolvenței în cazul grupului de societăți în România”;
- studii universitare de masterat, disciplina Dreptul național și european al afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2013);
- studii de licență, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2008-2012), domeniul Drept;
- studii de licență, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai, domeniul Economie și afaceri internaționale, specializarea Afaceri internaționale;
Experiență profesională:
- formator titular de formare inițială al Institutului Național de Pregătire Profesională al Avocaților – Centrul teritorial Cluj, disciplina Drept comercial (2022 – prezent);
- cadru didactic asociat, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (între anii 2015 – 2022), disciplina Drept comercial;
- avocat în cadrul Baroului Cluj (2013-prezent);
Activitate de cercetare științifică:
Cărți:
- Tratat practic de insolvență, Volumul I, Ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022 (coautor), ediție coordonată de Bufan R, Andreea Deli-Diaconescu, Mihaela Sărăcuț.
- Procedura insolvenței în cazul grupului de societăți (în calitate de autor unic), Ed. Universul Juridic, București, 2025;
Articole:
- Implementarea consolidării substanțiale în cadrul procedurii insolvenței în dreptul român,Revista Română de Drept Comercial, nr.4/2020.
- Consolidarea procedurală a procedurilor de prevenire a insolvenței membrilor grupului de societăți;
Domenii de competență:
Avocat Drept Comercial Cluj. În materia denumită generic drept comercial, dl. Coldea Dan Andrei este specializat în:
- În materia dreptului insolvenței: redactarea cererilor de deschidere a procedurii insolventei; formularea de declarații de creanță; redactarea contestațiilor privind: cererile de deschidere a procedurilor de insolvență, tabelurile de creanțe, măsurile luate de administratorul sau lichidatorul judiciar; consultanță oferită creditorilor sau debitorilor, persoane fizice sau juridice. Asistarea creditorilor sau debitorului în fața judecătorului sindic, a practicianului în insolvență sau a altor participanți la procedura insolvenței;
- În materia dreptului societar: constituire societăți; divizări; fuziuni; lichidări; modificare acte constitutive; înființări/desființări puncte de lucru; autorizări obiecte de activitate; dizolvare/lichidare societăți; cesiuni de părți sociale sau acțiuni; excludere asociați; modificări privind organele de conducere; reduceri și majorări de capital; reprezentare și asistare în fața Oficiului Registrului Comerțului; consultanță acordată asociaților, acționarilor sau societăților.
- În materia recuperări de creanțe si executare silită: reprezentarea în fața organelor de executare sau a judecătoriilor; consilierea creditorilor sau debitorilor persoane juridice sau fizice în contestarea sau recuperarea creanțelor atât de la alte persoane juridice sau fizice, cât și de la autorități publice; redactare și comunicare somații prealabile, contestații la executare; redactare ordonanțe de plată, cereri cu valoare redusă, cereri de chemare în judecată.
- În materia contractelor speciale:
- oferă consultață persoanelor fizice sau juridice și totodată redactează contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, transport, antrepriză, distribuție sau alte contracte speciale
- În materia dreptului fiscal: reprezentarea și asistarea persoanelor fizice și juridice în fața organelor fiscale; redactarea contestațiilor privind decizii de impunere; consilierea persoanelor fizice și juridice în materia dreptului fiscal și cu privire la contestarea executării silite realizată de către organele fiscale.
- În materia dreptului administrativ:
- redactarea acțiunilor în contencios administrativ; consilierea persoanelor fizice și juridice în materia dreptul administrativ.
- În materia dreptului civil:
- redactarea de cereri; reprezentarea și asistarea persoanelor în fața judecătoriilor în materia răspunderii civile delictuale și contractuale, acțiuni de carte funciară, apărarea dreptului de proprietate și alte drepturi reale.
- consilierea, reprezentarea și asistarea persoanelor în materia composesoratelor sau altor asociații sau fundații.
Contactați-ne astăzi pentru a programa o consultație și pentru a descoperi cum vă putem ajuta să navigați cu succes provocările juridice pe care le întâmpinați!
- Abordare Personalizată. Fiecare caz este unic, de aceea oferim soluții adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client.
- Confidențialitate și Integritate. Respectăm cu strictețe confidențialitatea și etica profesională, asigurându-ne că toate informațiile sunt tratate cu maximă discreție.