Cererile de înapoiere a copiilor răpiți din Marea Britanie după BREXIT

Deplasarea unui minor dintr-o țară comunitară în alta – de către un singur părinte și/sau refuzul acestuia de a-l înapoia pe copil în țara în care avea reședința obișnuită îi deschide celuilalt părinte calea de a se adresa instanțelor de judecată pentru a obține înapoierea minorului.
Este o situație clară de răpire internațională de minori care, în ciuda denumirii, se soluționează pe cale civilă, de către instanțele civile.
În concret, dacă, spre exemplu, părinții locuiesc împreună cu copilul lor minor în Italia, iar mama se mută cu copilul în România fără știrea sau acordul tatălui, acesta din urmă se va putea adresa Tribunalului București cu o cerere de înapoiere, care duce la obligarea mamei să înapoieze copilul în Italia, la reședința sa obișnuită. Dacă refuză, instanța îl autorizează pe tată să îl ia pe copil și să îl ducă înapoi.
Temeiul unor astfel de cereri, la nivel comunitar îl reprezintă Regulamentul 2201/2003, Regulament înlocuit treptat de unul mai nou, Regulamentul 1111/2019.
În condițiile în care Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană și nu i se mai aplică legislația comunitară, respectiv regulamentele anterior menționate, mulți se tem că nu vor mai putea formula astfel de cereri.
O astfel de temere este exclusă deoarece, în lipsa aplicării legislației comunitare, cererile de înapoiere vor putea fi, în continuare formulate, în baza Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii de copii.
De altfel, acest act normativ se aplică ori de câte ori unul dintre statele implicate este stat terț, din afara Uniunii Europene.