În practică, sunt frecvente cazurile în care creditorii bancari demarează executarea silită, suma solicitată de către bancă cuprinzând atât debitul principal cât și accesoriile calculate în mod unilateral de către bancă. Or, conform prevederilor legale calculul accesoriilor trebuie realizat în mod obligatoriu de către executorul judecătoresc și nu de către creditorul bancar.

Potrivit art. 662 alin. (1) al Codului de procedură civilă: ,,Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.”. Totodată alin. (2) al aceluiași articol prevede: ,,Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.”, iar conform prevederilor art. 662 alin. (3) al Codului de procedură civilă: ,,Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.” Așadar, prevederile art. 662 alin. (2) și (3) ale Codului de procedură civilă, impun condiția ca, din cadrul titlului executoriu pus în executare să reiasă atât certitudinea creanței pusă în executare, cât și întinderea ei.
În completarea acestor dispoziții, art. 628 alin. (2) al Codului de procedură civilă prevede: ,,în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.”. Astfel, în cazul în care titlul pus în executare nu cuprinde suma întreagă pusă în executare, fiind stabilite accesorii sau modul de calcul ale acestora aferente debitului principal, acestea vor putea fi calculate doar de către executorul judecătoresc, urmând a fi titlu executoriu pentru aceste accesorii încheierea executorului judecătoresc – conform prevederilor art. 628 alin. (4) al Codului de procedură civilă, ce prevede: ,,Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu.”
În acest context, subliniem faptul că, contractele de credit – ce sunt titluri executorii conform art. 120 al O.U.G. nr. 99/2006- nu stabilesc întinderea creanței pe care banca o solicită, ci stabilesc doar creditul inițial acordat, modul de calcul al accesoriilor și modul de realizare al imputației plății. Astfel, având în vedere faptul că întinderea finală a creanței nu este stabilită efectiv prin titlul executoriu reprezentat de contractul de credit inițial, conform prevederilor imperative ale art. 628 alin. (2) al Codului de procedură civilă – sumele invocate cu titlu de accesorii trebuie în mod imperativ să fie calculate anterior somării debitorului de către executorul judecătoresc. Mai mult, conform art. 628 alin. (4) al Codului de procedură civilă doar încheierea executorului judecătoresc constituie pentru aceste sume titlu executoriu/
Cu toate acestea, deseori în practică, executorul judecătoresc nu este autorul calculelor accesoriilor creanței invocate de către bancă, conform prevederilor art. 628 alin. (2) al Codului de procedură civilă. Astfel, în cele mai multe cazuri, banca calculează în mod unilateral sumele invocate cu titlu de accesorii întocmind doar o situație finală ce este comunicată executorului judecătoresc fără documentele și datele în baza cărora banca a calculat sumele invocate. Ulteriror, executorul judecătoresc demarează executarea silită, comunicând debitorilor sumele invocate de către bancă, anexând ca titlu executoriu doar contractul de credit și eventual documentul băncii prin care aceasta oferă rezultatul calculului privind accesoriile. În aceste cazuri executorul judecătoresc nu realizează calculul accesoriilor și nu emite o încheire ce constituie titlu executoriu pentru accesorii.
Or, potrivit regulilor imperative ale art. 628 alin. (4) al Codului de procedură civilă pentru sumele reprezentând accesorii, dacă întinderea acestora nu este calculată în cadrul titlului executoriu (în mod efectiv și nu doar modalitatea de calcul), singurul titlu executoriu pentru aceste sume este reprezentat de către încheierea executorului judecătoresc, în baza calculelor realizate în mod obiectiv de acesta.
Astfel, în multe cazuri sunt puse de către bancă în executare față de debitori, accesoriile invocate în baza unui titlu ce nu e executoriu, respectiv un act de calcul unilateral al accesoriilor și sumelor datorate, contrar prevederilor imperative ale art. 628 alin. (4) al Codului de procedură civilă și contrar prevederilor imperative ale art. 632 alin. (1) al Codului de procedură civilă conform căruia ,,Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.”.
În astfel de cazuri, prin formularea unei contestații la executare în termenul legal, debitorul poate invoca neregularitățile realizate de către executorul judecătoresc, obținând atât anularea actelor de executare nelegale, cât și a executării silite însăși.

Sucursala este doar un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății-mame, fiind o extensie în teritoriu a acesteia. Sucursala nu are aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii fiindcă nu deține capacitate civilă de folosință și nici un patrimoniu propriu. Astfel, drepturile și obligațiile atribuite sucursalei sunt de fapt ale societații-mamă, orice drept și orice obligație se poate naște doar în patrimoniul societății mamă și doar în cazul existenței unui mandat acordat de societatea-mamă pentru încheierea actului.

În activitatea economică curentă și în activitatea derulată de către agenții economici este de multe ori ignorat regimul juridic specific aplicabil entităților cocontractante, datorită dinamismului ce caracterizează activitatea curentă a unei întreprinderi. Aceste omisiuni pot da naștere unor probleme ulterioare vizând chiar validitatea actelor întocmite. O eroare frecventă privește regimul juridic al actelor încheiate de către sucursalele unor societăți, în practică acestea fiind percepute în mod eronat a avea aceleași capacitate sau aceleași drepturi și obligații caracteristice persoanelor juridice.
Sucursala (unei societăți) este definită în cadrul art. 43 al Legii nr. 31/1990. Conform prevederilor art. 43 alin. (1) ale Legii nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. Menționăm de asemenea faptul că potrivit prevederilor art. 44 ale Legii nr. 31/1990 societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române sucursale sau alte sedii secundare dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic, în aceleași condiții precum societățile comerciale române.
Subliniem că regimul juridic al sucursalei este identic tuturor celorlalte sedii secundare ale societății, inclusiv regimului juridic al punctelor de lucru, fapt menționat dealtfel expres în cadrul art. 43 alin. (3) al Legii nr. 31/1990.
Neavând personalitate juridică și un patrimoniu propriu sucursala nu deține aptitudinea sau capacitatea juridică de a fi titulara unor drepturi sau obligații proprii. Pentru a putea fi titularul unor obligații sau a unor drepturi proprii o entitate trebuie să dețină capacitate civilă de folosință și un patrimoniu propriu, or aceste atribute pot fi deținute doar de către o persoană fizică sau o persoană juridică.
Sucursala, nu are personalitate juridică proprie, fapt menționat expres în cadrul art. 43 al Legii nr. 31/1990. Sucursala face parte din structura organică a societății primare fondatoare doar aceasta având calitatea de subiect de drept distinct. Sucursala este constituită ca un dezmembrământ, o modalitate de descentralizare a activității societății-mamă care o patronează. În doctrină s-a afirmat că sucursala exercită în raporturile cu terții o funcție de mandat (cu sau fără reprezentare) în limitele împuternicirii primite de la societatea-mamă prin actul de înființare sau printr-un act ulterior.
În mod frecvent confuzia privind regimul juridic aplicabil este cauzată de faptul că sucursala deține cod unic de înregistrare fiscală (C.U.I.) propriu și aceasta ține propria contabilitate. Dar faptul că sucursala trebuie să țină o contabilitate proprie și are un cod de înregistrare fiscală propriu nu are nici o relevanță sub aspectul dreptului material, fiindcă înscrierea contabilă reprezintă doar o formă de ținere a evidenței operațiunilor efectuate de către societatea-mamă prin sucursală, impusă prin prevederile art. 1 alin. (3) al Legii contabilității nr. 82/1991. Astfel, așa cum a statuat și doctrina juridică ,,susursala nu poate avea nici creditori, nici debitori proprii.” [1] În același sens a statuat și practica judiciară ”Sucursala poate încheia acte juridice în limitele mandatului primit, fie în numele societății mame, fie în nume propriu, dar pe socoteala firmei primare”.[2]
Având în vedere faptul că doar societatea-mamă are aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii sucursala fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al acesteia, toate drepturile și obligațiile atribuite sucursalei sunt de fapt ale societații-mamă, orice drept și orice obligație născundu-se în patrimoniul societății mamă, sucursala neputând încheia acte sau dobândi sub aspect material drepturi în nume propriu. Desigur, o atenție deosebită trebuie acordată și asupra mandatului acordat sucursalei și împuternicitului sucursalei de a încheia acte în numele societății-mame, în cazul acest mandat nu există iar societatea-mamă nu ratifică actul încheiat ridicându-se problema nulității actului încheiat.

[1] O.Căpățână, Societățile comerciale, ed.Lumina Lex, București 1996.
[2] Decizia civilă nr.193/COM/24.11.2008, Curtea de Apel Constanța.

În data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare noua Lege a insolvenței, respectiv Legea nr. 85/2014. Noul act normativ prevede noi condiții ce trebuie îndeplinite pentru deschiderea procedurii insolvenței atât la cererea debitorului, cât și la cererea creditorilor. În cadrul acestui articol vă vom prezenta condițiile precum și procedura deschiderii procedurii insolvenței la cererea creditorilor.

În cadrul activității economice desfășurate, agenții economici pot înceta plățile din cauze multiple, uneori aceștia intrând într-un blocaj financiar. Astfel, în multe cazuri un debitor poate ajunge în stare de insolvență. Deși reprezentanții debitorului au obligația de a cere deschiderea procedurii insolvenței în maximum 30 de zile de la instalării stării de insolvență, în multe cazuri reprezentanții debitorului omit să ceară deschiderea procedurii insolvenței în termenul legal. În aceste condiții deschiderea procedurii insolvenței poate fi deschisă și la cererea creditorilor debitorului insolvent.
În prealabil menționăm faptul că potrivit art. 5 punctul 29 al Legii nr. 85/2014 insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, fiind o situație a trezoreriei debitorului și nu a patrimoniului său. Prezumția de insolvență vădită (prezumție relativă) se instituie atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor. În schimb insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Cererea de deschidere a procedurii insolvenței poate fi formulată de către către creditorii debitorului doar în cazul în care sunt îndeplinite condițiile instalării prezumției stării de insolvență vădită.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței va putea fi introdusă doar în cazul în care creanța sau creanțele invocate de către creditorul sau creditorii ce au formulat cerearea (sau cererile) de deschiderea a procedurii insolvenței depășesc, cumulat valoarea-prag. Potrivt art. 5 pct. 72 al Legii nr. 85/2014, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Valoarea-prag este de 40.000 lei, sau în cazul creanțelor salariale este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat. Conform prevederilor art. 5 pct 20 ale Legii nr. 85/2014 creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură – față de debitor, suma datorată acestora va depăși valoarea prag.
Conform prevederilor art. 5 pct. 20 al Legii nr. 85/2014 are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă. lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile. Pentru a fi certă, creanța creditorului trebuie să rezulte dintr-un act sau mai multe acte care sunt emanate de către debitor sau recunoscute de către acesta. Nu este necesară existența unui act autentic sau a oricărui titlu executoriu (hotărâre judecătorească, bilet la ordin, cec etc.) pentru ca creanța invocată să fie considerată certă. Creditorul ce îndeplinește condițiile prevăzute de către legea 85/2014, va avea opțiunea de a proceda la formularea unei cereri în pretenții (în cazul în care acesta nu deține un titlu executoriu asupra debitorului), de a proceda la executarea silită individuală a debitorului (în cazul în care creditorul deține un titlu executoriu asupra debitorului), conform prevederilor Cărții a V-a a Codului de procedură civilă, sau va putea opta (în cazul în care sunt întrunite condițiile deschiderii procedurii și va consideta avantajos acest lucru) pentru executarea concursuală și colectivă prin intermediul procedurii insolvenței.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței va trebui să conțină toate elementele unei cereri de chemare în judecată obișnuite, conform prevederilor art. 194 al Codului de procedură civilă, precum și elementele specifice menționate în cadrul art. 70 alin. (1) al Legii nr. 85/2014, Conform acestui articol, cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către un creditor va conține inculsiv următoarele:
• precizarea cuantumului și al temeiului creanței invocate;
• existența unui drept de preferință, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii – dacă creditorul beneficiază de un astfel de drept;
• existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
• o declarație privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care creditorul va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare;
• în anexă documentele justificative ale creanței și a eventualelor acte de constituire ale cauzelor de preferință;
• în anexă, dovada Codului Unic de Înregistrare (C.U.I) al debitorului.

Totodată creditorul va trebui să atașeze cererii de deschidere a procedurii insolvenței dovada achitării taxei judiciare de timbru, ce e în cuantum de 200 de lei conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013. Această taxă este mai redusă decât taxa judiciară aferentă unei cereri în pretenții (ce se achită proporțional cu valoarea obiectului cererii). Cu toate acestea, în vederea alegerii unei opțiuni (în formularea unei cereri în pretenții sau în formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței) creditorul va trebui să ia în consiederare faptul că valorificarea creanței sale va fi supusă termenelor și regulilor prevăzute de către Legea nr. 85/2014, în multe cazuri acesta putând să riște să nu își poată recupera creanța în cadrul procedurii de insolvență. De asemenea creditorul va putea preciza în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenței și propunerea sa privind practicianul în insolvență ce va fi numit ca administrator judiciar provizoriu sau lichidator judiciar provizoriu.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței va fi formulată și semnată în cazul persoanelor juridice de către persoanele care au calitatea de reprezentanți, conform propriilor acte constitutive, ale statutelor acestora sau conform legii.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței va fi introdusă la tribunalul, sau după caz, tribunalul specializat în a cărei circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței.
Dacă între momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către un creditor și cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de deschidere a procedurii insolvenței de către alți creditori împotriva aceluiași debitor cererile nou-formulate vor fi conexate la cererea inițială. Judecătorul-sindic va stabili îndeplinirea condițiilor referitoare la cuantumul minim al creanțelor (respectiv în verificarea respectării valorii prag de 40.000) în raport cu valoarea însumată a creanțelor tuturor creditorilor ce au formulat cereri de deschidere a procedurii. Toate cererile vor fi comunicate debitorului. Cererea (sau cererile) de deschidere a procedurii insolvenței vor fi supuse procedurii de regularizare prevăzute de către art. 200 al Codului de procedură civilă, acestea având caracter contencios.
Creditorul ce are înregistrată o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în cazuri urgente și până la data soluționării cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței, poate solicita judecătorului-sindic pronunțarea unei ordonanțe președințiale prin care să dispună măsuri vremelnice, pentru a suspenda operațiunile de înstrăinare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, precum și de conservare a acestor bunuri, în acest sens creditorul putând fi obligat la plata unei cauțiuni de până la 10% din valoarea creanței pretinse.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditor va fi ulterior comunicată debitorului și organului fiscal competent în termen de 48 de la data înregistrării cererii. În termen de 10 zile de la data comunicării cererii debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască starea de insolvență. În cazul în care debitorul contestă starea de insolvență, acesta poate solicita judecătorului-sindic la obligarea prin încheiere a creditorului la consemnarea a unei cauțiuni de până la 10% din valoarea creanței invocate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauțiunea va trebui achitată de către creditor în cel mult 5 zile de la data pronunțării acestei încheieri de către judecătorul-sindic, sub sancțiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Doar organele fiscale vor fi scutite de la plata acestei cauțiuni conform art. 177 alin. (3) al Codului de procedură fiscală. Împotriva încheierii de stabilire a cauțiunii poate fi formulat doar recurs la instanța superioară, ce este suspesiv de executare. Cauțiunea se va restitui creditorului la cerere, ulterior soluționării cererii de deschidere a procedurii insolvenței prin hotărâre definitivă și dacă judecătorul-sindic nu a dispus reținerea unei părți sau a întregii sume depuse cu titlu de cauțiune, pentru acoperirea prejudiciilor suferite de către debitor în urma formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței cu rea-credință de către creditor.
Judecătorul sindic va putea fie să admită cererea de deschidere fie să o respingă ca lipsită de obiect (în cazul în care debitorul și-a achitat datoria față de creditor până la data deschiderii procedurii insolvenței), fie să respingă cererea ca neîntemeiată, considerând că debitorul nu se află în stare de insolvență. În acest din urmă caz cauțiunea depusă de către creditor (în cazul în care acesta a fost obligat la achitarea acestei cauțiuni) va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de către debitor ca urmare formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței cu rea-credință. Subliniem în primul rând că în acest sens debitorul va trebui să dovedească reaua-credință a creditorului ce a formulat cererea, prejudiciul suferit și întinderea acestuia, precum și legătura de cauzalitate dintre introducerea cererii cu rea-credință și prejudiciul suferit. Judecătorul-sindic va dispune reținerea din cauțiunea depusă de către creditor doar a unei sume care să acopere prejudiciul dovedit de către debitor.
În cazul în care va dispune admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii generale (fiind astfel posibilă votarea unui plan de reorganizare și reorganizarea debitorului) sau deschiderea procedurii simplificate (debitorul intrând direct în procedura de lichidare).Conform prevederilor art. 69 al Legii nr. 85/2014 debitorii persoane juridice, care în ultimii 5 ani precedenți hotărârii de deschidere a procedurii au mai fost supuși unei proceduri de reorganizare judiciară, nu mai pot fi supuși unei noi proceduri de reorganizare, în cazul acestora putând fi deschisă doar procedura simplificată.
Prin sentința de deschidere a procedurii generale a insolvenței judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar provizoriu (putând ridica în mod total sau parțial dreptul de administrare al debitorului), iar în cazul deschiderii procedurii simplificate a insolvenței va desemna un lichidator judiciar provizoriu (dispunând ridicarea dreptului de administrare al debitorului), dispunând totodată efectuarea notificărilor creditorilor privind deschiderea procedurii insolvenței. În termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de către art. 67 al Legii nr. 85/2014.
Sentința judecătorului-sindic prin care acesta a soluționat cererea de deschidere a procedurii insolvenței va putea fi atacată cu apel la instanța superioară, respectiv la curtea de apel din circumscripția cărea face parte tribunalul sau tribunalul specializat sesizat cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Curtea de apel va putea dispune suspendarea executării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței. Decizia curții de apel este definitivă.

În data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare noua Lege a insolvenței, respectiv Legea nr. 85/2014. Aceasta prevede noi condiții ce trebuie îndeplinite pentru deschiderea procedurii insolvenței atât la cererea debitorului, cât și la cererea unui creditor. În cadrul acestui articol vă vom prezenta condițiile precum și procedura deschiderii procedurii insolvenței la cererea debitorului.
Conform art. 5 punctul 29 al Legii nr. 85/2014 insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, fiind o situație a trezoreriei debitorului și nu a patrimoniului său. Prezumția de insolvență vădită (prezumție relativă) se instituie atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor. În schimb insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței este obligatorie pentru debitorul care se află în stare vădită de insolvență de cel puțin 30 de zile de la apariția acesteia. Dacă debitorul se află însă angrenat la împlinirea acestui termen, cu bună-credință, în negocieri extrajudiciare pentru restructuarea datoriilor sale, acesta are obligația de a adresa tribunalului o cerere pentru deschiderea procedurii în termen de 5 zile de la data eșuării negocierilor purtate.
Subliniem faptul că potrivit prevederilor art. 240 al Codului penal. neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, într-un termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariția stării de insolvență întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă.
Subliniem faptul că debitorul va avea și facultatea de a cere deschidere procedurii în cazul apariției stării de insolvență iminentă. Învederăm însă faptul că potrivit prevederilor art. 66 alin. (9) al Legii nr. 85/2014, introducerea prematură, cu rea-credință, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau juridică pentru prejudiciile suferite.
O nouate importantă adusă de Legea nr. 85/2014 constă în faptul că debitorul va putea cere deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care datoriile sale certe, lichide și exigibile de peste 60 de zile depășesc valoarea-prag de 40.000 lei, chiar dacă acesta cere deschiderea procedurii pentru motivul apariției stării de insolvență iminentă.
Conform prevederilor art. 67 al Legii nr. 85/2014, cererea de deschidere a procedurii insolvenței se va formula la tribunalul sau tribunalul specializat în a cărui circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni anterior sesizării instanței. Cererea debitorului trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
– ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
– lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate;
– lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
– lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;
– contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
– lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;
– o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
– o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii;
– o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
– o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;
– un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise (dacă societatea este cotată pe o piață reglementată);
– o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu precizarea acestora;
– dovada codului unic de înregistrare;
– dovada notificării organului fiscal competent.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței va fi formulată și semnată în cazul persoanelor juridice de către persoanele care au calitatea de reprezentanți, conform propriilor acte constitutive, ale statutelor acestora sau conform legii. Pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii generale a insolvenței nu este necesară o hotărâre a adunării generale a asociaților sau a acționarilor. Doar în cazul în care prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței se va solicita deschiderea procedurii simplificate va fi obligatorie depunerea hotărârii generale a asociaților sau a acționarilor în acest sens. Conform prevederilor art. 69 al Legii nr. 85/2014 debitorii persoane juridice, care în ultimii 5 ani precedenți hotărârii de deschidere a procedurii au mai fost supuși unei proceduri de reorganizare judiciară, nu mai pot fi supuși unei noi proceduri de reorganizare, în cazul acestora putând fi deschisă doar procedura simplificată.
Conform art. 66 alin. (10) al Legii nr. 85/2014 cererea se va judeca de urgență, în termen de 10 zile de la data formulării ei, în cameră de consiliu și fără citarea părților, în procedură necontencioasă. În cazul acestei cereri nu va fi urmată procedura regularizării prevăzută de către art. 200 al Codului de procedură civilă. Orice alte cereri de deschidere a procedurii insolvenței formulate ulterior cererii formulate de către debitor vor fi conexate și recalificate ca și cereri de admitere a creanței, în cazul în care va fi admisă cererea debitorului. În cazul în care cererea debitorului va fi respinsă, cererile formulte de către creditori vor fi soluționate în procedură contencioasă.
În cazul în care, după depunerea cererii de dechidere a procedurii insolvenței, este incident un caz urgent ce ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul sindic poate dispune de urgență, în cameră de consiliu și fără citarea părților suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului, până la pronunțarea hotărârii cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Judecătorul sindic, soluționând cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor, va pronunța o încheiere prin care va admite sau va respinge cererea debitorului. În cazul în care judecătorul sindic va admite cererea de deschidere a procedurii, acesta va numi un administrator judiciar provizoriu (în cazul deschiderii procedurii generale) sau un lichidator judiciar provizoriu (în cazul deschiderii procedurii simplificate) ce va notifica creditorii debitorului privind deschiderea procedurii insolvenței asupra debitorului prin care îi va informa și despre termenul limită de depunere de către creditori a opozițiilor la deschiderea procedurii (10 zile), termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanței, termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar de creanțe, termenul de definitivare a tabelului de creanțe precum și locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor.
În cazul în care creditorii debitorului vor formula în termenul de 10 zile opoziție la deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul sindic va ține, în termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciat/lichidatorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii. Judecătorul sindic va pronunța în soluționarea opozițiilor creditorilor o sentința prin care se va pronunța asupra tuturor opozițiilor formulate deodată. În cazul în care judecătorul sindic va admite opozițiile formulate va revoca încheierea de deschidere a procedurii insolvenței debitorului. În caz contrar, procedura de insolvență va continua conform prevederilor Legii nr. 85/2014.

Ca urmare a intrării în faliment a unui debitor ce nu a achitat factura aferentă serviciilor prestate sau bunurilor livrate de către creditor, acesta din urmă va putea să ajusteze baza de impunere a TVA, reducând-o cu suma reprezentând contravaloarea facturilor ce nu i-au fost și nu vor putea fi achitate. Această facilitate nu este oferită însă și în cazul în care factura nu va mai fi încasată datorită reducerii sau radierii creanței ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare.

O problemă delicată ivită în activitatea economică e reprezentată de situaţia sumelor reprezentând TVA, ce au devenit exigibile, sume ce au fost sau nu achitate, dar care au ca şi fapt generator prestarea unui serviciu sau livrarea unui bun a căror contravaloare  nu a fost achitată şi nici nu va mai fi achitată datorită intrării debitorului în faliment.
Având în vedere faptul că într-o astfel de situaţie contribuabilul în cauză se află  în situaţia în care trebuie sa achite TVA ce nu îl va putea colecta de la debitorul său, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ajustării bazei de impozitare, cu alte cuvinte posibilitatea de a modifica suma totală raportat la care este calculată obligaţia sa privind TVA. Prevederea în cauză a fost introdusă în cadrul articolului 138 Cod fiscal, respectiv la litera d) alineatul 1 al acestui articol. Textul de lege la care facem referire prevede:
,,(1) Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
 ………..d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de <LLNK 12006    85 10 201   0 17>Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;………”
Un lucru important ce trebuie menţionat este faptul că furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii care se află în situaţia mai sus menţionată nu trebuie să fi efectuat livrarea sau să fi prestat serviciul în cauză, elementul esenţial fiind reprezentat de faptul că hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă privind falimentul debitorului sa fie dată ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele contabile ale contribuabilului.
Un alt lucru pe care îl menţionăm este şi faptul că aplicarea prevederilor articolului 138 litera d) al Codului fiscal poate fi realizată doar în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile privind falimentul debitorului. Aşadar aplicarea acestor prevederi nu va putea fi realizată doar în  baza unei  hotătârâri prin care este deschisă procedura insolvenţei, sau în urma unei hotărâri nedefinitive privind falimentul debitorului. Ba mai mult, având în vedere prevederile prezentate considerăm că nu va putea fi ajustată baza de impunere nici în urma unei hotârâri judecătoreşti prin care este confirmat un plan de reorganizare ce prevede reducerea creanţei sau chiar radierea acesteia.
Ca urmare a aplicării normelor prevăzute de articolul 138 litera d al Codului fiscal, normele de aplicare prevăd faptul că furnizorii sau prestatorii vor emite facturi cu valorile înscrise cu semnul minus. Ca urmare a emiterii acestor facturi, va fi ajustată baza de impozitare, aceasta fiind mai mică, aşadar va fi diminuată şi suma reprezentând TVA pe care contribuabilul trebuie să o achite.
În cazul în care contribuabilul (furnizorul) aplică sistemul privind exigibilitatea TVA la încasare şi se află în situaţia menţionată anterior, acesta va anula parţial sau total factura emisă, după caz, în cazul în care hotărârea definitivă privind închiderea procedurii falimentului a survenit anterior perioadei de 90 de zile de la survenirea faptului generator şi emiterea facturii,. În cazul în care hotărârea definitivă privind închiderea procedurii falimentului a survenit ulterior perioadei de 90 de zile de la survenirea faptului generator şi emiterea facturii,  furnizorii sau prestatorii vor emite facturi cu valorile înscrise cu semnul minus. Ca urmare a emiterii acestor facturi va fi ajustată baza de impozitare.
În concluzie, prin aplicarea prevederilor mai sus menţionate şi în condiţiile prezentate, contribuabilul (furnizorul) îşi va putea ajusta baza de impozitare, deci şi sumele corelative obligaţiilor sale privind TVA, ce au ca şi fapt generator prestarea unui serviciu sau livrarea unui bun a căror contravaloare  nu a fost achitată şi nici nu va mai fi achitată datorită intrării debitorului în faliment, de la data pronunţării unei hotărâri definitive în acest sens. (mai mult…)