Falimentul persoanelor fizice se amana

1. Modificări importante apărute în Monitorul Oficial al României în perioada 24 martie 2014 – 28 martie 2014

ORDIN nr. 117 din 17 martie 2014 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de întreprinderile mari” aferentă operaţiunii 1.1.a) „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile – întreprinderi mari” din cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”.
Pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat, solicitantul trebuie să fie înregistrată conform Legii nr. 31/1990, să îşi desfăşoare activitatea în România și să nu se afle în dificultate. De asemenea, solicitantul trebuie să facă dovada capacităţii de finanţare, să demonstreze că deţine resursele financiare necesare pentru cofinanţarea proiectului precum şi să îndeplinească restul condiţiilor specificate în Ghidul solicitantului.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de finanţare nerambursabilă, în tranşe având o valoare maximă de 5 milioane de euro. Beneficiarul de trebuie să facă dovada contribuţiei proprii, într-un cuantum de minimum 40%, respectiv 50% pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov din valoarea cheltuielilor eligibile, în funcţie de regiunea unde va fi implementat proiectul şi intensitatea ajutorului de stat.
Activităţile eligibile pentru prezenta schemă de ajutor de stat sunt:
achiziţia de teren, în limita a 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului;
achiziţia/construcţia şi modernizarea clădirilor în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile;
achiziţia de instalaţii, maşini şi utilaje;
achiziţia de mijloace de transport tehnologice, strict legate de procesul de producţie (numai pentru întreprinderile mari ce au cod CAEN F şi B);
achiziţia de brevete, licenţe, know-how, soluţii tehnice nebrevetate, incluzând software legat de procesul de producţie şi cerinţele manageriale ale întreprinderii, în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Schema de ajutor de stat se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României (24.03.2014) şi până la 30 iunie 2014, în limita bugetului alocat.

ORDIN
nr. 222/2014
 al Ministrului Transporturilor privind asigurarea transparenţei documentaţiilor de atribuire aferente procedurilor de achiziţii publice demarate de către Ministerul Transporturilor.
Conform actului normativ, documentaţiile de atribuire aferente procedurilor de achiziţii publice demarate de către Ministerul Transporturilor vor fi postate pe site-ul acestora. Perioada de transparență este de 14 zile de la data publicării, iar după expirarea perioadei de transparenţă se vor posta pe site data şi locul desfăşurării sedinţei de dezbatere publică, ulterior făcându-se publice rezultatele dezbaterii.
La dezbaterile publice organizate vor participa: un reprezentant al Direcţiei generale managementul şi implementarea proiectelor, experţi tehnici din cadrul MT sau cooptaţi în funcţie de specificul fiecărei proceduri în parte, precum şi reprezentanţi ai operatorilor economici interesaţi.

2. Ştiri Generale

ANPC a constatat existenţa unor clauze abuzive şi în contractele de credit ale OTP Bank.
OTP Bank se află printre băncile cu care ANPC are litigii pe rol. Acţiunile au fost înregistrate după data de 1 octombrie 2013, data la care Legea nr.193/2000 a fost modificată. Conform noilor prevederi, o clauză ce va fi declarată abuzivă, va fi elimintată din toate contractele băncii, la iniţiativa ANPC sau a unei asociaţii de consumatori.
Clienţii care au dat în judecată OTP Bank, au criticat în principal modul de calcul al dobânzilor variabile. Banca a decis, în perioada crizei economice, să majoreze dobânda curentă a clienţilor, cu toate că în această perioadă indicatorii de piaţă înregistrau cele mai mici valori din istorie. Clienţii au obţinut astfel recalcularea dobânzii creditului prin raportare la indicatorii pieţei din momentul contractării creditului. Dobânzile astfel obţinute pentru creditele în franci au fost cele mai mici din România: 2-4% pe an.

Falimentul persoanelor fizice nu va fi reglementat prin Codul Insolventei.
Potrivit Ministrului Justitiei, falimentul persoanelor fizice nu se impune a fi reglementat prin Codul Insolvenţei, întrucât acest proiect de act normativ este unul unitar cu privire la persoanele juridice şi trebuie să intre în vigoare în cel mai scurt timp, fără a suferi amânări. Prin urmare, falimentul persoanelor fizice ar putea fi reglementat ulterior, prin alte acte normative, prioritar în momentul de faţă fiind adoptarea Codului Insolvenţei.


Publicat la:
Scrieți-ne pe WhatsApp