Adriana Costea

Avocat Collaborator

costeaadriana280@gmail.com

+40770182567

The arc of the moral universe is long, but it bends towards justice.― Theodore Parker

Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Adriana Costea a urmat studiile de master în cadrul programului Dreptul european și național al afacerilor. Parcursul său academic i-a oferit o pregătire juridică solidă, completată de o abordare practică orientată spre identificarea unor soluții eficiente și bine fundamentate.

Pe parcursul activității sale, a oferit asistență juridică și a contribuit la reprezentarea clienților în cauze din sfera dreptului civil, dreptului comercial și al afacerilor, executării silite și dreptului penal. A asistat clienți în dosare de executare silită, inclusiv în cadrul procedurilor privind recuperarea creanțelor și formularea actelor specifice, și a fost implicată în redactarea unor acte juridice și procesuale în litigii civile și comerciale.

Totodată, prin participarea la competiții juridice de tip moot court, inclusiv Willem C. Vis International Commercial Arbitration Moot, Adriana Costea a aprofundat aspecte specifice arbitrajului comercial internațional și dreptului comerțului internațional, experiență care i-a consolidat abilitățile de analiză juridică, argumentare și redactare.

Domenii de competență:

Avocat Drept Civil. Adriana oferă consultanță, asistență și reprezentare în cauze de drept civil, fiind implicată în redactarea actelor juridice și procesuale, precum și în gestionarea unor litigii ce vizează răspunderea civilă contractuală și delictuală, executarea obligațiilor și alte raporturi juridice civile.

Avocat Drept Comercial și al Afacerilor. Adriana Costea acordă asistență juridică în materia raporturilor comerciale, redactării, interpretării și aplicării contractelor civile și comerciale, precum și în litigii între profesioniști și proceduri de recuperare a creanțelor.

Avocat Executare Silită. Adriana Costea a asistat clienți în dosare de executare silită, oferind sprijin juridic atât în cadrul demersurilor inițiate pentru valorificarea creanțelor, cât și în formularea actelor și apărărilor specifice acestei proceduri.

Avocat Drept Penal. Adriana Costea oferă asistență juridică și contribuie la reprezentarea clienților în diferite etape ale procesului penal, fiind implicată în redactarea actelor și în pregătirea apărărilor în cauze de drept penal.

Avocat Dreptul Uniunii Europene și Arbitraj Comercial Internațional. Prin pregătirea academică și participarea la competiții internaționale de profil, aceasta abordează cu interes spețele care implică elemente de drept european, comerț internațional și arbitraj comercial internațional.

Whatsapp Contactează-ne