Poate o poprire să întrerupă prescripția dacă, la momentul comunicării către bancă, în contul debitorului nu există nicio sumă? Sau, altfel spus, valoarea juridică a popririi depinde de existența imediată a banilor în cont ori de actul de executare îndeplinit în condițiile legii?
Întrebarea are consecințe practice importante în contestațiile la executare. În ședința de practică neunitară din aprilie 2026, Secția civilă a Judecătoriei Alba Iulia a optat pentru soluția potrivit căreia „adresa de înființare a popririi produce efect întreruptiv prin simpla sa comunicare terțului poprit, chiar și în absența unor sume în contul debitorului”.
Punctul de plecare este art. 709 C. proc. civ., care prevede că prescripția se întrerupe „pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare”, iar „după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție”. Prin urmare, întrebarea reală nu este dacă executorul a recuperat imediat bani, ci dacă adresa de poprire este un act de executare. Iar Codul oferă un argument puternic în acest sens. Art. 784 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că „din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite”. Mai mult, alin. (5) prevede expres că „poprirea întrerupe prescripția nu numai cu privire la creanța poprită, dar și în ceea ce privește creanța pentru acoperirea căreia ea a fost înființată”.
Dar ce se întâmplă când nu există bani în cont? Aici apar două orientări în practicǎ. Prima, mai restrictivă, pune accentul pe eficiența concretă a actului: dacă nu s-a indisponibilizat nimic, ce anume ar fi întrerupt prescripția? În acest sens s-a pronunțat Tribunalul Arad prin Decizia civilă nr. 5/10.01.2022, instanța reținând că actele de executare sunt „doar acelea prin care se indisponibilizează ori se valorifică bunuri ale debitorului”, iar simplele adrese către ITM sau ANAF „nu sunt acte de executare”. Totuși, hotărârea privea, în esență, adrese de informare, nu o adresă de înființare a popririi bancare cu regim juridic propriu. De asemenea, într-un articol de specialitate s-a arătat că adresa de poprire are efect întreruptiv „numai în măsura în care este eficient”, adică atunci când produce „efectul indisponibilizării
sumelor de bani urmărite prin poprire”.
A doua orientare, însușită de Judecătoria Alba Iulia, este mai convingătoare în materia popririi bancare. De ce? Pentru că poprirea nu privește doar sumele existente în cont, ci și încasările viitoare. Art. 781 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazul conturilor bancare, pot fi urmărite „atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare”. În plus, art. 787 alin. (1) reglementează obligațiile terțului poprit și „în cazul sumelor de bani datorate în viitor”.
De aceea, raportarea exclusivă la soldul existent în ziua comunicării ridică, la rândul ei, dificultăți. Dacă legea permite ca poprirea să se extindă și asupra încasărilor viitoare, se poate susține că adresa comunicată băncii produce efecte juridice chiar înainte de apariția efectivă a unor sume în cont. Pe de altă parte, rămâne discutabil dacă aceste efecte juridice sunt suficiente, prin ele însele, pentru a echivala cu un act de executare cu efect întreruptiv al prescripției, în lipsa unei indisponibilizări concrete.
Personal, consider că soluția exprimată de Judecătoria Alba Iulia, soluție care leagă efectul întreruptiv de comunicarea adresei de poprire are meritul de a oferi un criteriu mai previzibil în practică. Din acel moment, terțul poprit dobândește obligații legale inclusiv cu privire la eventualele încasări viitoare, astfel că efectele unui act de executare valabil nu ar trebui să depindă de soldul existent într-o anumită zi. Desigur, concluzia trebuie păstrată în limitele ei firești, atfel cǎ nu orice demers al executorului întrerupe prescripția, ci doar un act de executare real, valabil îndeplinit și apt să producă efecte juridice.
