În ultima perioadă, legiuitorul român a reacționat la incidența constantă a cazurilor de violență domestică prin revizuirea unor acte normative-cheie. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, respectiv Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, constituie piloni ai sistemului de protecție a victimelor. Actualizarea este rezultatul unei realități îngrijorătoare, în care știrile despre femicid și violență domestică se repetă cu o frecvență alarmantă.
Modificările aduse au două mari direcții: pe de o parte, creșterea implicării autorităților în informarea și sprijinirea victimelor, iar pe de altă parte, intensificarea măsurilor de control și a răspunderii pentru agresori. Legile nu își propun doar să reacționeze în momentul agresiunii, ci să preîntâmpine recidiva și să ofere cadrul pentru o intervenție integrată, socială, psihologică și juridică.
I. Legea nr. 217/2003 – informare, prevenție și intervenție integrată
În cadrul Legii nr. 217/2003, completarea art. 7 alin. (7) transformă dreptul victimei de a fi informată într-o obligație pozitivă a autorităților locale. Textele nu mai lasă la latitudinea administrației publice contactarea persoanei ocrotite, ci instituie termene clare: în maximum trei zile de la emiterea ordinului de protecție și, ulterior, la încetarea măsurilor, instituția competentă trebuie să contacteze victima pentru a evalua situația și eventualele riscuri. Cu cel puțin două săptămâni înainte de expirarea ordinului, aceeași autoritate are datoria de a informa victima despre posibilitatea prelungirii măsurii, dacă circumstanțele inițiale persistă sau intervin motive noi. Acest mecanism conferă continuitate protecției judiciare și previne situațiile în care ordinul expiră „în tăcere”, lăsând victima expusă.
Modificarea art. 38 alin. (4) accentuează componenta educativ-reparatorie a ordinului de protecție. Instanța este încurajată să privească ordinul nu doar ca pe o barieră între victimă și agresor, ci și ca pe un instrument de reabilitare. Judecătorul poate dispune ca agresorul să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, dacă este cazul, să fie internat voluntar ori, în condițiile Legii sănătății mintale și protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, chiar să aprobe internarea nevoluntară. În situațiile de consum de alcool ori de substanțe psihoactive, textul legal trimite la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, permițând integrarea agresorului în programe de tratament, dezintoxicare și asistență de specialitate. Prin această abordare, se doește un echilibru între sancționare și corecție: obligarea agresorului devine o formă de sprijin instituțional menită să reducă riscul de recidivă.
Un alt element esențial îl reprezintă instituirea unui „regim al recidivei” prin noile alin. (3)–(4) ale art. 39. Dacă în decursul a cinci ani a existat un ordin de protecție care și-a epuizat efectele, iar instanța este sesizată din nou, judecătorul poate prelungi durata măsurilor până la douăzeci și patru de luni.
Prin modificarea art. 40 alin. (1), competența de a emite ordinul de protecție devine alternativă: cererea se poate adresa fie instanței de la domiciliul sau reședința victimei, fie celei de la locul săvârșirii actelor de violență. Această flexibilitate reduce expunerea persoanei protejate, care nu mai este nevoită să se adreseze strict instanței de la domiciliul sau reședința sa.
În fine, art. 46 alin. (1) este revizuit astfel încât hotărârea instanței să fie comunicată de urgență: copia dispozitivului ordinului de protecție trebuie transmisă către poliție și celelalte instituții relevante în termen de cel mult cinci ore de la pronunțare. Eficiența procedurii administrative este esențială pentru ca măsurile dispuse de instanță să fie aplicate imediat.
II. Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție – întărirea controlului și sancționarea nerespectării obligațiilor
Modificările aduse Legii nr. 26/2024 urmăresc să consolideze dimensiunea de control asupra agresorului și să crească gradul de conformare. Instanța primește un instrument mai nuanțat: obligarea agresorului la consiliere psihologică sau psihoterapie devine obligatorie pe întreaga durată a ordinului, nu doar punctual. Frecvența minimă este de o ședință pe lună, cu posibilitatea adaptării în funcție de circumstanțe. Prin urmare, procesul terapeutic devine o componentă structurală a măsurii de protecție, menită să prevină un viitor comportament agresiv și să ajute la reintegrarea agresorului.
Legea introduce, totodată, obligația agresorului de a raporta lunar poliției modul în care respectă măsurile dispuse, inclusiv participarea la ședințele de consiliere sau psihoterapie. Acest mecanism de raportare este un instrument de supraveghere continuă, care permite autorităților să intervină prompt în caz de neconformare.
Nerespectarea obligațiilor de consiliere este sancționată contravențional, amenzile variind între 5.000 și 10.000 de lei. Legiuitorul optează astfel pentru o sancțiune pecuniară semnificativă, instituită pentru a descuraja încălcarea prevederilor ordinului de protecție.
Un alt element relevant privește posibilitatea emiterii unui nou ordin la expirarea măsurilor. La încetarea ordinului inițial, persoana protejată sau reprezentantul său legal pot solicita prelungirea, iar competența de a introduce cererea revine, de asemenea, procurorului sau reprezentantului autorității competente la nivel local pentru victimele infracțiunilor. Această extindere a legitimării procesuale asigură că protecția nu depinde exclusiv de inițiativa victimei și că instituțiile statului pot acționa din oficiu atunci când riscul persistă.
Revizuirea celor două acte normative reflectă intenția legiuitorului de a modela un cadru legislativ mai coerent și mai eficient, capabil să răspundă realității sociale din România. Accentul se mută de la reacție la prevenție, de la formalism la implicare efectivă. Protecția victimelor de violență domestică devine un proces dinamic, care începe cu informarea și continuă cu monitorizarea și sprijinul psihologic. În egală măsură, agresorul este chemat să răspundă pentru faptele sale, nu doar prin interdicții, ci și prin integrarea într-un traseu terapeutic și educativ.
În final, succesul acestor modificări depinde de modul în care autoritățile, instanțele și societatea civilă vor colabora pentru a transforma litera legii în realitate cotidiană.
Articol pregătit și redactat de av. Rus Miruna-Alexia, avocat definitiv în cadrul SCA Budușan și Asociații.
