Elaborarea și implementarea unui proiect în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile. Respingerea proiectului ca neeligibil. Atragerea răspunderii consultantului

Art. 1481 Cod civil tratează diferența dintre obligațiile de mijloace și obligațiile de rezultat. Astfel, în cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis, în vreme ce în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.

Pentru a stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat se va ţine seama de modul în care obligaţia este stipulată în contract, existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului, gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului, sau influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.

Inclusiv prin raportare la aceste prevederi legale este destul de evident faptul că obligația asumată de către un consultant pentru a face demersurile necesare în vederea obținerii unor fonduri de către beneficiar este o obligația de mijloace (de diligență) și nu una de rezultat.

Însă de multe ori beneficiarii avansează sume considerabile pentru a obține astfel de fonduri, motiv pentru care se pune problema dacă, în cazul respingerii proiectelor, se pot îndrepta împotriva consultanților pentru a-și recupera prejudicial suferit.

În cele ce urmează vom demonstra această posibilitate, urmând a face trimitere în acest sens la soluțiile pronunțate de către instanțele judecătorești sesizate cu această problemă juridică.

Cazul concret dedus judecății găsea reclamantul în situația de a fi avansat mai bine de 20.000 Euro în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din fonduri administrate de MADR, după care să primească o notificare prin care i se aducea la cunoștință că proiectul a fost respins ca neeligibil pe motiv că statutul reclamantei de întreprindere autonomă a fost declarat incorect.

Răspunsul consultantului în această situație a fost în esență că nu acordă consultanță juridică pentru a încadra societatea într-o categorie sau alta, acesta fiind atributul exclusiv al avocaţilor, sens în care nu se consideră responsabil de respingerea proiectului.

În consecință a fost sesizată Judecătoria Sectorului 3 București, care prin Sentința civilă nr. 6663/06.05.2016 a admis în parte cererea de atragere a răspunderii consultantului, în motivare reținându-se următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 1350 Cod Civil orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. De asemenea, atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire ea este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare aceste prejudiciu în condițiile legii.

Ca urmare a neexecutării culpabile a contractului, reclamanta avea posibilitatea de a solicita rezilierea contractului și despăgubiri pentru toate prejudiciile suferite în temeiul contractului dar şi extracontractual. Răspunderea contractuală a pârâtei pentru neexecutare însă obligă pe aceasta la repararea prejudiciilor cauzate în limitele contractuale stipulate de părți. Din acest punct de vedere, costul serviciile achitate de reclamantă pentru efectuarea unui studiu geotehnic și alte servicii de consultanță nefiind prevăzute în contractul dintre părți, nu pot fi restituite către reclamantă deoarece nu au legătură cu neexecutarea obligațiilor de către pârâtă. Prin urmare instanța constată că în speță condițiile răspunderii civile contractuale a pârâtei sunt îndeplinite numai în parte. Este adevărat faptul că pârâta și-a asumat o obligație de diligență, iar în cadrul acestei obligații, aceasta avea trasate însă niște sarcini specifice de a se informa în mod corespunzător asupra criteriilor de eligibilitate, de a întocmi în mod corespunzător documentația și de a elabora proiectul în conformitate cu prevederile din ghidul solicitantului şi în termenele stipulate. Astfel, întocmirea, verificarea şi depunerea documentației corespunzătoare îi revenea, bineînțeles că colaborarea reclamantei era necesară dar nu determină o plasare a răspunderii în mod exclusiv în sarcina reclamantei. Sensul prevăzut de art. 1.2 din contract este elocvent în sensul că consultantul nu are dreptul să fie remunerat pentru activitățile pe care nu le-a prestat corespunzător.

Prin urmare, instanța constată că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate conform art. 4.2 din contractul sinalagmatic al părților, ceea ce înseamnă că suma primită din prețul contractul a rămas fără o justificare legală, fiind lipsit de efect principiul interdependenței și reciprocității obligațiilor.

Împotriva acestei soluții consultantul a declarat apel, însă Tribunalul București prin Decizia civilă nr. 4422/15.11.2017 l-a respins, reținând în motivarea acestei soluții următoarele:

Cercetând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Tribunalul reţine că, potrivit art.1.2 din contractul încheiat, partea consultantului nu va implica o obligaţie de rezultat, ci o obligaţie de diligenţă, ceea ce nu înseamnă că în cazul în care clientul nu obţine avizul/autorizaţia ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor consultantului, acesta ar avea dreptul de a fi remunerat pentru activităţi pe care nu le-a prestat corespunzător.

Din notificarea cererilor de finanţare neeligibile comunicata de Autoritate rezultă că în urma verificărilor RECOM a rezultat ca solicitantul nu a declarat corect statutul întreprinderii autonome, adică faptul că societatea este legată.

Prima instanţă a reţinut corect că beneficiarul era obligat să furnizeze consultantului toate informaţiile necesare, astfel încât acesta să fie în măsură să realizeze obiectul contractului: elaborarea proiectului în vederea obţinerii finanţării nerambursabile (art.1.1). Aceasta implica însă o cunoaştere de către consultant a informaţiilor necesar a fi furnizate de client, iar această cunoaştere era bazată pe cunoaşterea condiţiilor de eligibilitate. Informaţiile privind statutul întreprinderii sunt informaţii de baza privind solicitantul unei finanţări şi pot fi cunoscute prin simpla accesare a unei baze de date publice – RECOM.

De aceea, nu poate fi vorba, aşa cum a afirmat apelanta, despre a acorda consultanţă juridică clientului, ci despre a comunica acestuia dacă îndeplineşte sau nu o condiţie de eligibilitate de bază.

De asemenea, nu este vorba despre o pretinsă eroare în redactarea declaraţiei de către reprezentantul societăţii, ci despre însuşi statutul societăţii, care atrage consecinţe juridice în cadrul procedurii urmate.

Apelanta a susţinut că regulile de eligibilitate au fost schimbate de la iniţierea proiectului şi până la respingerea lui „inclusiv în privinţa consecinţei declarării greşite a naturii societăţii”. Or, aşa după cum s-a arătat deja, proiectul nu a fost respins din cauza unei completări eronate a declaraţiei (s-a declarat că societatea este una legată, când în realitate era una autonomă), ci din cauză că societatea era una legată, iar nu una autonomă, împrejurare de fapt esenţială, independentă de modul în care declaraţia a fost completată. În aceste condiţii, susţinerea apelantei potrivit căreia în mod greşit clientul nu a formulat contestaţie în faţa instanţei de contencios administrativ, ceea ce ar indica o culpă a clientului însuşi în executarea contractului, este lipsită de temei, având în vedere că o eventuală contestaţie nu ar fi produs în mod valid o susţinere contrara realităţii faptice.

Împotriva soluției Tribunalului București consultantul a declarat inclusiv recurs, însă Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 541/R/17.12.2018 l-a anulat ca netimbrat.

Apreciem soluțiile instanțelor de judecată sesizate cu această problemă juridică, consultantului în fonduri europene sau de altă natură, putându-i-se atrage răspunderea de fiecare dată când proiectul este respins ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate, chiar dacă acestea sunt de mijloace și nu de rezultat.