Secretul profesional în domeniul bancar. Limitele instituite prin legislația din România

Potrivit reglementărilor din România, instituţiile de credit sunt obligate să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia acestora, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor – solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.

Cu toate acestea, obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi competente în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat.

Astfel, potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:
a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;
b) în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim;
c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială aceste autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop (în cererea scrisă adresată instituţiei de credit, trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria informaţiilor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea);
d) la solicitarea scrisă a soţului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în instanţa o cerere de împărţire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanţei;
e) la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii;
f) la solicitarea executorului judecătoresc, în scopul realizării executării silite, pentru existenţa conturilor debitorilor urmăriţi;
g) la solicitarea notarului, în cadrul procedurii succesorale notariale;

De asemenea, instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze procurorului sau instanţei de judecată, la solicitarea acestora, informaţii de natura secretului bancar, dispoziţiile privind metodele speciale de supraveghere sau cercetare din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit reglementărilor din România, nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului bancar:
a) furnizarea de date agregate, astfel încât identitatea şi informaţiile privind activitatea fiecărui client nu pot fi identificate;
b) furnizarea de date structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, centralei incidentelor de plată sau fondului de garantare a depozitelor, organizate în condiţiile legii;
c) furnizarea de date auditorului financiar al instituţiei de credit;
d) furnizarea de informaţii la cererea instituţiilor de credit corespondente, dacă aceste informaţii au legătură cu operaţiunile derulate prin conturile de corespondent;
e) furnizarea de date şi informaţii entităţilor aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit, necesare pentru organizarea supravegherii pe bază consolidată şi pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului;
f) transmiterea de către Centrala riscurilor bancare a Băncii Naţionale a României a informaţiilor existente în baza sa de date instituţiilor de credit;


Publicat la:
Scrieți-ne pe WhatsApp