Obligația de întreținere între foștii soți

De regulă, obligația de întreținere este cunoscută și percepută ca o obligație a părinților față de copii, sau a copiilor față de părinții în vârstă. De asemenea, obligația de întreținere este folosită ca și contraprestație în contracte de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, atunci când cumpărătorul nu plătește o sumă de bani în schimbul bunului achiziționat (de regulă un imobil), ci se obligă să întrețină vânzătorul pe toată durata vieții acestuia.

Nu în ultimul rând, obligația de întreținere există între soți, pe toată durata căsătoriei.

Un caz special de întreținere este prevăzut de Codul civil la art. 389 alin. (2). Conform acestui articol, soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.

Cu privire la modul de stabilire a pensiei de întreținere și la cuantumul acesteia, prevederile citate mai sus trebuie corelate cu prevederile generale în materia obligației de întreținere.

Mai precis, cu privire la persoana care datorează întreținerea (debitorul întreținerii), art. 527 C.civ. prevede că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale. În practica judiciară s-a reținut că la stabilirea pensiei de întreţinere trebuie să se aibă în vedere şi existenţa altor sarcini familiale pe care debitorul la are de îndeplinit [TS, col. civ., dec. nr. 645/1968, în CD 1968, p. 113].

Cu privire la persoana îndreptățită să beneficieze de întreținere (creditorul întreținerii), art. 524 C.civ. prevede că are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale. După cum s-a reținut în doctrină, o persoană se află în nevoie în situaţia în care nu-şi poate procura cele necesare traiului, nu poate acoperi întreţinerea din mijloacele proprii, nu poate face faţă cheltuielilor necesare traiului obişnuit – hrană, îmbrăcăminte, medicamente, cheltuieli aferente locuinţei, inclusiv necesităţi de ordin spiritual. (AFRASINEI Madalina; colectiv, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, ed. Hamangiu).

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă două criterii explicite în funcţie de care se va calcula cuantumul întreţinerii. Un prim criteriu este reprezentat de necesitatea persoanei care pretinde întreţinerea, iar cel de-al doilea se află în strânsă relaţie cu mijloacele pe care le are la îndemână cel îndrituit să procedeze la acoperirea întreţinerii.

Aceste criterii vor fi apreciate de instanța de judecată, dacă părțile nu se înțeleg în mod amiabil, pe baza probelor care vor fi administrate în proces.

Obligația de întreținere între foștii soți poate fi stabilită în cadrul procesului de divorț, sau pe cale separată, creditorul întreținerii având posibilitatea de a cere instanței de judecată stabilirea pensiei de întreținere. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, și se judecă de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază fie debitorul întreținerii, fie creditorul întreținerii. Alegerea instanței se face de către reclamant.

Ca și excepție, când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.


Publicat la: