Împăcarea şi medierea în procesul penal

Potrivit Codului de Procedură penală, împăcarea şi acordul de mediere sunt cauze care duc la încetarea procesului penal. Astfel, potrivit art. 16 lit. g din Codul de Procedură penală, actţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar în cazul în care a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, dacă a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.
Deşi ambele instituţii (împăcarea şi acordul de mediere) au acelaşi efect, respectiv încetarea procesului penal, acestea sunt diferite sub mai multe aspecte.
Condiţiile în care survine împăcarea părţilor sunt prevăzute în art. 159 Cod penal, iar dispoziţiile privind procedura medierii în cadrul procesului penal sunt cuprinse în Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
O primă distincţie între cele două instituţii constă în natura juridică a acestora. Astfel, medierea este privită, de multe ori, ca o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prin Decizia 9/2015, ICCJ a hotărât că medierea reprezintă o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, distinctă de împăcare.
În ceea ce priveşte sfera infracţiunilor cu privire la care este incidentă împăcarea, art. 159 Cod penal prevede în mod expres că aceasta este posibilă doar în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. În schimb, sfera infracţiunilor la care se aplică medierea este mai largă. Astfel, aceasta operează, potrivit dispoziţiilor art. 67 alin.(2) din Legea nr.192/2006, în mod exclusiv în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Şi sub aspectul momentului temporal până la care pot interveni cele două insituţii, există diferenţe. Astfel, dacă în cazul împăcării art. 159 alin. (3) din Codul Penal prevede în mod expres că aceasta are loc până la citirea actului de sesizare, în ceea ce priveşte medierea au existat discuţii cu privire la momentul până care aceasta este posibilă. Acest aspect a fost însă clarificat de Curtea Constituţională, prin Decizia nr.397/2016 cu privire la constituţionalitatea medierii, în care a reţinut că acordului de mediere i se aplică acelaşi cadru temporal procesual ca şi cauzei care înlatură raspunderea penală în respectiva cauză penală, fie cadrul temporal al împacarii, fie cadrul temporal al retragerii plângerii prealabile. Prin urmare, dacă acordul de mediere intervine într-o cauză privind o infracţiune la care este posibilă împăcarea, acesta trebuie încheiat până la momentul citirii actului de sesizare, iar în cazul infracţiunilor pentru care este prevăzută retragerea plângerii prealabile, medierea este posibilă până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
O altă distincţie între cele două instituţie constă în forma pe care acestea o îmbracă pentru ca instanţa să ia act de împăcare sau mediere. Astfel, potrivit Deciziei ICCJ nr. 27/2006, părţile se pot împăca, manifestându-şi, personal în faţa insţanei sau prin persoane cu mandat special,voinţa de a se împăca, sau pot încheia în acest sens un act autentic în faţa notarului.
Acordul de mediere este reprezintă o înţelegere civilă între părţi şi este supus regulilor privind contractele civile, coroborate, desigur cu dispoziţiile Legii nr.192/2006. Acordul de mediere se desfăşoară în faţa unui mediator, nefiind necesară autentificarea sa de către un notar. Acordul de mediere se depune împreună cu procesul verbal de finalizare a medierii la dosarul cauzei, urmând ca instanţa şi procurorul să ia act de acesta, pronunţând apoi încetarea procesului.


Publicat la: