Adriana Zelmer

Avocat în conlucrare

Adriana ZelmerCu o experiență de peste 20 de ani în domeniul juridic, Adriana Zelmer a fost implicată în principal în consultanță internațională, în implementarea contractelor interguvernamentale.

O parte semnificativă a activității sale s-a centrat pe colaborarea cu JICA (Japan International Cooperation Agency) și asistarea interacțiunii dintre reprezentanții JICA și Ministerul de Transporturi și Ministerul de Finanțe în implementarea contractelor de împrumut privind construcția liniei de metrou Gara de Nord – Otopeni, precum și a contractelor privind construcția de drumuri naționale.

O altă perioadă semnificativă este aceea în care a contribuit timp de patru ani la implementarea unui proiect de maximă importanță pentru dezvoltarea juridică și economică a Republicii Arabe Egipt, respectiv a furnizat, sub egida JICA și a proiectului “Sharing Knowledge on Development and Implementation of Execution Plans”, servicii de consultanță autorităților guvernamentale egiptene în vederea implementării Planului Național de Dezvoltare. Câteva din punctele cheie ale activității sale în cadrul acestui proiect au fost Politica de Transport, Politica de Educație și colaborarea cu ministerele de resort, precum și organizarea de cursuri pentru personalul Ministerului Planificării. În îndeplinirea acestor sarcini, accentul s-a pus pe colaborarea dintre Ministerul Planificării, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Ministerul Educației Universitare și Ministerul Transporturilor.

Limbi Vorbite

– Engleză
– Germană

Domenii de activitate

– Contracte comerciale
– Contracte interguvernamentale

Scrieți-ne pe WhatsApp