Garanţiile de executare a obligaţiilor civile şi comerciale

1. Într-un raport juridic guvernat de dreptul românesc, cum poate un creditor să se asigure de îndeplinirea obligaţiilor civile şi comerciale asumate de către debitorul său?

În sistemul actual de drept, pentru a evita riscul de neplată, îndeplinirea unei obligaţii patrimoniale poate fi garantată de către debitor sau de către un terţ, fie prin constituirea unor garanţii personale, precum fideiusiunea, scrisoarea de garanţie şi scrisoarea de confort, fie prin constituirea unor garanţii reale, precum ipoteca imobiliară, ipoteca mobiliară, gajul şi dreptul de retenţie.

2. Care este diferenţa dintre garanţiile personale şi garanţiile reale?

Pornind de la faptul că în absenţa unei garanţii, singura certitudine a executării unei creanţe este gajul comun al creditorilor chirografari, diferenţa esenţială între garanţiile personale şi garanţiile reale este aceea că garanţiile personale presupun doar o suplimentare de gajuri generale aparţinând unor persoane diferite, în vreme ce garanţiile reale presupun faptul că există un bun afectat la plată, bun ce urmează a fi valorificat cu precădere în vederea plăţii creanţei pe care acesta o garantează.

Efectul principal al garanţiilor personale îl reprezintă aşadar posibilitatea creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului său, să urmărească o altă persoană din al cărei patrimoniu îşi poate eventual satisface creanţa, iar efectul principal al garanţiilor reale îl reprezintă posibilitatea creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului său, să urmărească un anumit bun individual determinat.

3. Care sunt garanţiile personale?

Potrivit prevederilor art. 2279 Cod civil, garanţiile personale sunt fideiusiunea, garanţiile autonome (scrisoarea de garanţie şi scrisoarea de confort), precum şi alte garanţii anume prevăzute de lege.

4. Ce este şi cum se transpune în practică fideiusiunea?

Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

Fideiusorul are aşadar calitatea de debitor subsidiar, având la îndemână două excepţii, respectiv excepţia beneficiului de discuţiune, în temeiul căruia poate cere ca înaintea sa să fie executat debitorul principal, iar doar în cazul în care debitorul principal este insolvabil, creditorul să se poată îndrepta împotriva fideiusorului, şi excepţia beneficiului de discusiune, în temeiul căruia, în ipoteza în care există mai mulţi fideiusori ce garantează faţă de unul şi acelaşi debitor, pentru una şi aceeaşi datorie, iar creditorul şi-a îndreptat urmărirea împotriva unuia dintre fideiusori, respectivul fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia.

5. Ce este şi cum se transpune în practică scrisoarea de garanţie? Dar scrisoarea de confort?

Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Scrisoarea de garanţie generează aşadar o nouă obligaţie al cărui obiect este întotdeauna o sumă de bani pe care o datorează emitentul, indiferent de natura concretă a prestaţiei datorate de debitor creditorului său. În urma plăţii, emitentul are de drept acţiune în regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanţie.

Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil şi autonom prin care emitentul îşi asumă o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligaţiilor acesteia faţă de un creditor al său.

În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia, emitentul scrisorii de confort nu poate fi obligat la executarea nici în natură, nici prin echivalent a obligaţiei pentru care a garantat, ci este dator doar la plata de daune interese către creditor, dacă acesta din urmă a făcut dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale. Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenţii faţă de creditor are drept de regres împotriva debitorului.

6. Care sunt garanţiile reale?

În actuala reglementare sunt evidenţiate următoarele tipuri de garanţii reale: ipoteca imobiliară, ipoteca mobiliară (inclusiv asupra conturilor şi asupra creanţelor), gajul (sub forma unei garanţii reale cu deposedare) precum şi dreptul de retenţie.

7. Ce este şi cum se transpune în practică ipoteca imobiliară?

Ipoteca imobiliară este un drept real asupra bunului altuia, care nu presupune deposedarea constituitorului de bunul său. Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în cartea funciară, iar contractul de ipotecă se încheie în formă autentică de către notarul public, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Datorită faptului că ipoteca nu indisponibilizează prin sine bunul pe care îl grevează, constituitorul este liber să înstrăineze sau să greveze imobilul şi după ce a consimţit la ipotecă, creditorul ipotecar putând însă urmării bunul ipotecat indiferent de proprietarul acestuia.

8. Ce este şi cum se transpune în practică ipoteca mobiliară?

Ipoteca mobiliară este o garanţie reală fără deposedare, ce poartă asupra unui anumit bun mobil sau asupra unei universalităţi mobiliare, care conferă creditorului garantat posibilitatea de a urmări şi de a se îndestula preferenţial din bunul ipotecat, în situaţia în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia.

Contractul prin care se constituie o ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute. Publicitatea ipotecilor mobiliare se asigură prin înscrierea acestora în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare.

9. Ce este şi cum se transpune în practică gajul?

Gajul este contractul real prin care se înmânează creditorului un bun mobil cu scopul de a se garanta astfel plata creanţei sale. Gajul se constituie prin remiterea bunului său titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei.

Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea debitorului, fie prin înscrierea gajului în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare. Publicitatea gajului asupra sumelor de bani se realizează numai prin deţinerea acestora.

10. Ce presupune dreptul de retenţie?

Potrivit art. 2495 Cod civil, cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Dreptul de retenţie poate să poarte pe orice bun corporal sesizabil ce se află în circuitul civil, cu condiţia ca bunul reţinut să fie proprietatea exclusivă a debitorului. Este de asemenea necesar ca deposedarea iniţială să fi fost legitimă, iar retentorul să fie de bună credinţă. În plus, trebuie să existe o legătură între bunul reţinut şi datoria ce se reclamă a fi plătită.

Autor: Av. Marian Bota


Publicat la: