Dreptul energiei

Avocații din cadrul societății Budușan și Asociații au expertiza necesară și sunt pregătiți să asiste companiile în implementarea proiectelor de producție energetică precum și în dezvoltarea acestora.

În sectorul energiei oferim clienților consultanță în dezvoltarea proiectelor, tranzacționare pe piețele reglementate precum și în alte tranzacții. De asemenea, asigurăm reprezentarea clienților în fața organelor jurisdicționale și asistarea acestora la încheierea contractelor specifice acestui sector.

În ceea ce privește energia regenerabilă (verde) oferim clienților din acest sector consultanță atât în implementarea proiectelor precum și în asistarea în fața autoritățior naționale. Serviciile noastre cuprind, consultanță pe parcursul dezvoltării proiectului, fuziuni, achiziții și finanțare, asigurarea concordanței dintre legislație și proiectul implementat.

De asemenea, oferim asistență clientului pe parcursul derulării negocierilor și încheierii contractelor cu diferiții parteneri contractuali. În fața autorităților administrative, ne asigurăm de  faptul că procedura defășurată în fața acestora este una transparentă și care nu lasă loc de interpretări.

O altă arie importantă a practicii noastre o reprezintă consultanța și reprezentarea clientului în soluționarea situațiilor litigioase. În ceea ce privește soluțiile de finanțare, colaborăm cu societăți specializate în subvenționarea acestor tipuri de proiecte.

Asigurăm clienților spectrul complet în ceea ce privește sectorul energetic. Experința noastră multidisciplinară oferă clienților o practică comercială în concordanță cu cerințele din domeniu. Susținem inovația adusă acestei piețe de ultimele tehnologii și o adaptăm nevoilor clienților.

Scrieți-ne pe WhatsApp