Cerere de plată a despăgubirilor în procedura restituirii cauțiunii. Inadmisibilitatea unei cereri contencioase într-o procedură necontencioasă

Există posibilitatea de a cere plata despăgubirilor din cauțiune în cererea principală sau trebuie introdusă o cerere distinctă? Ce efecte are formularea unei astfel de cereri în dosarul în care s-a depus cauțiunea?

Aceste întrebări apar în urma lecturării prevederilor art. 1063 Cod de procedură civilă, conform cărora „(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1).”

Răspunsul la aceste întrebări a fost dat de către Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, prin Încheierea din data de 26.09.2018, stabilindu-se în esență următoarele:

„Cererea de plată din cauțiune a unei despăgubiri care să acopere penalitățile de întârziere, formulată de pârâta-creditoare la data de 15.06.2018 (…), nu poate fi considerată o cerere incidentală în aceste dosare, în sensul art. 30 alin. 6 C.proc.civ., având în vedere că prin pronuțarea încheierii de ședință din data de 21.03.2018 (…), respectiv prin pronunțarea sentinței civile nr. 1683 din 30.05.2018, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă s-a dezînvestit de soluționarea celor două dosare, în conformitate cu dispozițiile art. 429 C.proc.civ.
În consecință, instanța care a fost învestită cu soluționarea dosarelor (…) nu este în măsură să se pronunțe asupra cererii de obligare a reclamantei-debitoare la plata de penalități de întârziere, așa cum s-a solicitat de către pârâta-creditoare, ci aceasta avea posibilitatea de a promova o cerere de chemare în judecată de sine stătătoare, conform art. 194 și urm. C.proc.civ., pentru a-și valorifica pretențiile.
Față de cele expuse, tribunalul constată că excepția inadmisibilității este întemeiată, urmând să o admită și șă respingă ca indamisibilă cererea de obligare la penalități din cauțiune formulată de pârâtă.”

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 18/2019 din data de 15.01.2019, Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă a confirmat soluția Tribunalului București. În motivarea soluției, Curtea de Apel București a arătat următoarele:

„În ceea ce privește cererea având ca obiect solicitarea despăgubirilor din cauțiune, aceasta este o cerere în justiție de sine stătătoare”

Mai mult, în soluționarea celei de-a doua întrebări, instanța învestită cu soluționarea recursului a statuat:

„Curtea are în vedere prevererile art. 528 alin. 1 și 2 NCPC, potrivit cărora, cerereile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță, ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță. În celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind cometența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.
Astfel, cererea de plată a despăgubirilor din cautiune, fiind o cerere contencioasă, nu se aplică prevederile art. 528 alin. 1 NCPC și implicit nici regulile prevăzute pentru soluționarea incidentelor privind competența pentru cererile contencioase.
În situația înregistrării unei cereri contencioase într-o procedură necontencioasă, dispozițiile art. 531 NCPC prevăd respingerea cererii.”

Apreciem soluția celor două instanțe ca fiind în deplină concordanță cu prevederile legale în vigoare, aceasta fiind și poziția procesuală pe care ne-am asumat-o.

În acest sens, facem trimitere la jurisprudența Î.C.C.J., pe care am amintit-o și cu ocazia formulării întâmpinării, în cuprinsul motivelor pentru respingerii apelului:

„Cererea în despăgubire din valoarea cauţiunii este o cerere contencioasă, care presupune examinarea elementelor răspunderii civile delictuale sub aspectul exerciţiului abuziv al acţiunii, al prejudiciului produs şi al legăturii de cauzalitate dintre paguba pricinuită şi conduita procesuală a părţii, competenţa de soluţionare a unei astfel de acţiuni patrimoniale fiind reglementată de dispoziţiile generale cuprinse în Cartea I din Codul de procedură civilă.” (decizia nr. 4170 din 30 noiembrie 2010);

Așadar, în susținerea respingerii cererii ca inadmisibilă, am arătat faptul că cererea în despăgubiri trebuie formulată de către creditor pe calea unei cereri în justiţie de sine stătătoare, supuse criteriului valoric, a cărei competenţă de soluţionare este determinată pe baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi care nu poate fi adresată instanţei de restituire a cauţiunii.

Mai mult, este evident caracterul necontencios al cererii de restituire a cauțiunii, această procedură reprezentând o simplă verificare de către instanță a două condiții: finalizarea definitivă a cererii principale și neintroducerea în termen de 30 de zile a unei cereri separate de despăgubire din cauțiune. Din acest considerent, devine evident faptul că o cerere de despăgubire din cauțiune nu trebuie și nu poate fi soluționată în cadrul acestei proceduri. Astfel, în mod corect și Curtea de Apel București a menținut soluția respingerii ca inadmisibilă a cererii.

În încheiere, salutăm încă o dată modul în care Tribunalul București și Curtea de Apel București au înțeles să soluționeze această cauză.

Autor: Av. Marian BOTA


Publicat la: